Scandalul „Albina” continuă la Deva! Cât costă o albină? Viața are preț și se poate cumpăra?!



Zeci de deveni au semnalat, pe site-urile de socializare, moartea albinelor în municipiul Deva, după dezinsecția avio de săptămâna trecută!

”Prin dispoziția domnului primar suntem dispuși să plătim și eventualele daune, dacă sunt, dacă e cazul și dacă sunt din culpa acestei societăți comerciale" a declarat administratorul public (numit) Adrian David, la InfoHd!



Adică prin dispoziția primarului Oancea, se va plăti uciderea a mii de albine? Și gata, pa?! Am rezolvat-o, putem dormi liniștiți! Îi despăgubim pe apicultori, le închidem gura, ce tot atâta zarvă pentru niște biete albine! Da, niște biete albine, care au o mare importanță în tot ecosistemul ăsta, de mila căruia plâng, din când în când, toate autoritățile.

Asta este grija autorităților din Deva pentru mediu și pentru micile vietăți care fac parte din acest angrenaj! Pe de o parte, este firesc, țânțarii trebuie stârpiți, dar pe de altă parte, atunci când se aleg substanțele cu care se acționează, pare că nimeni nu se gândește la cât de nocive sunt ele pentru albine!

Cât costă o albină, domnilor? Cât costă dezastrul comis de aroganță? Din banii cui veți plăti? Ai dumneavoastră sau ai primarului? Sau tot din banii devenilor? Cu toate că au fost făcute sesizări în scris, iar mass-media v-a avertizat, nu ați ținut cont de nimic și acum ne spuneți că veți plăti "eventualele daune" prin dispoziția primarului! Oare după a doua dezinsecție avio din august la ce să ne așteptăm! Tot la niște despăgubiri ”prin dispoziția primarului”?

În orice loc din Europa, în urma unui incident de acest fel, s-ar fi luat măsuri serioase, cum ar fi demiterea și tragerea la răspundere a celor vinovați! La Deva?

804 views0 comments