top of page

STRATEGIE DE DEZVOLTARE PENTRU JUDEȚUL HUNEDOARA


În această dimineață, la #Deva, a avut loc evenimentul de lansare a colaborării dintre Consiliul Județean #Hunedoara și Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” din cadrul #Academiei #Române, în vederea elaborării Strategiei de Dezvoltare a Județului Hunedoara.


Este pentru prima dată în 30 de ani când, județul Hunedoara va avea o strategie coerentă realizată de specialiști și experți renumiți, în baza unor studii aprofundate.

Această strategie, al cărei draft îl vom avea spre analiză în acest an stă la baza atragerii de noi fonduri nerambursabile. În noul exercițiu financiar, administrațiile publice și entitățile private vor putea obține fonduri doar pentru proiecte cuprinse în strategia de dezvoltare a județului.

Mulțumesc conducerii Academiei Române, a INCE, întregului colectiv implicat, precum și domnilor Iulian Iancu și Ioan Gâf Deac, pentru susținere și implicare!


Laurențiu Nistor, Președintele Consiliului Județean Hunedoara




40 afișări0 comentarii

Comentarii


bottom of page