top of page

Toti cei care il iubesc pe Mircia Muntean au cu cine vota!

Toti cei care il iubesc pe Mircia Muntean au cu cine vota! Fiica acestuia s-a decis sa candideze la funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara!

Iată mesajul transmis de Paula Corbu pe pagina personală;


Dragi hunedoreni,


Am crescut într-o familie în care binele cetățenilor era un subiect important de discuție. Încă de când eram mică, tatăl meu, Mircia Muntean, îmi vorbea cu multă dragoste despre oameni. Pentru el, dezvoltarea orasului si bunăstarea hunedorenilor au fost întotdeauna pe primul loc. Mai târziu am înțeles și de ce, de multe ori, și-a sacrificat familia în favoarea muncii. Tata nu considera că muncește, atunci când era primar. Pentru el, era o mare responsabilitate și o datorie să lupte pentru a-și vedea județul și orașul între cele fruntașe din România. Și multă vreme au si fost!



Print-o sentință nedreaptă, tatălui meu i s-a luat dreptul de a-și finaliza proiectele începute pentru hunedoreni. Suferința sa a fost cu atât mai mare cu cât, prin acea decizie, cei care l-au îndepărtat de la conducerea orașului i-au interzis și dreptul de a mai candida.


Ceea ce NU AU ÎNȚELES UNII este că NIMENI nu îi poate lua DRAGOSTEA și SUSȚINEREA familiei și a oamenilor care l-au ales să îi reprezinte, de-a lungul anilor.




Tata m-a crescut explicându-mi ce înseamnă administrația și, cel mai important, ce înseamnă oamenii pentru el. El este modelul suprem de SACRIFICIU, de IMPLICARE SOCIALĂ și RESPECT. Iată motivele care mă determină să lupt pentru a-i duce mai departe visul!


În ultima perioadă, am discutat cu tata ore în șir despre Hunedoara, despre Deva și despre responsabilitatea de a-i reprezenta pe oameni. Și astfel am ajuns la concluzia că decizia firească este să candidez pentru Președinția CONSILIULUI JUDEȚEAN HUNEDOARA! Vă aștept alături de mine! Împreună vom reuși!


A voastră,

Paula


Sursa foto: facebook - Paula Corbu

192 afișări0 comentarii

Kommentare


bottom of page