Un moment de mare atractivitate în cadrul întâlnirilor cu personalități
invitate la actuala ediție a Salonului Hunedorean al Cărții a fost oferit de omul de
teatru, scriitorul și artistul grafic Horațiu Mălăele. Publicul prezent la Salon în
seara zilei de 16 octombrie a avut prilejul să-l cunoască pe îndrăgitul invitat în
ipostaza lui de scriitor de mare talent și ilustrator dăruit cu har.
La această ediție a Salonului, Horațiu Mălăele a fost prezent cu patru cărți.
Prima, O poveste cam ciudată și alte două povestiri, reeditată anul acesta la
editura bucureșteană Bookzone, cuprinde proză scurtă ce trimite direct la scrierile
lui Franz Kafka, povestirile lui adunând între copertele ei „trei întâmplări inedite,
alegorice, cu tâlc, pe care, dacă veți avea indulgența să le citiți, cu siguranță veți
deveni mai bogați și mai buni”.
A doua, Tehomir, scrisă în vremea pandemiei, este „un document imaginat
cu accente autobiografice ce povestește despre niște trecuți oameni și despre viața
lor fantastică și, nu de puține ori, dramatică, trăită în pulberea unui loc în care
mi-am plimbat copilăria, acest cadou pe care ni-l face viața”.
Despre a treia carte, Poezii și vorbe-n vânt, autorul ei spune că „(…) este
un haos bine ordonat de desene, caricaturi, grafică satirică, vorbe, gânduri, poezii și
poezele, născute de-a lungul și de-a latul timpului, până în momentul de față”.
În sfârșit, Tristețea ploilor, este un micro roman care îl poartă pe cititor
într-o lume stranie și fascinantă în același timp, un text care ar putea deveni un film
modern, palpitant, cu eroi care trăiesc în atmosfera boemă a Parisului interbelic în
proximitatea unor artiști iluștri.
Publicul prezent la întâlnirea cu artistul Horațiu Mălăele a avut prilejul să-l
asculte, să se bucure de prezența acestui artist la Deva, să-i cumpere și să se bucure
de lectura celor patru cărți remarcabile.
Horațiu Mălăele este întotdeauna întâmpinat cu drag, cu bucurie, așteptat ca
un bun prieten care vine în mijlocul unui public care îl iubește și îl admiră. Pentru
că, să nu uităm, Horațiu Mălăele este un artist complet. Actor, regizor, prozator,
caricaturist – toate acestea la un loc compun profilul artistic atât de cunoscut și de
îndrăgit al omului Horațiu Mălăele.
La această întâlnire am fost din nou martorii unor clipe unice, clipe încărcate
cu magnetismul care ne înconjoară ori de câte ori avem privilegiul de a ne afla în
prezența captivantă și fascinantă a acestui artist complex și complet.
Noi, cei care iubim cultura, dar nu avem șansa de a trăi în capitala țării,
acolo unde viața teatrală, viața culturală este efervescentă, suntem oarecum privați
de accesul la viața spirituală de cel mai înalt nivel. De aceea, când marii artiști vin
la noi, când putem să-i vedem, să-i auzim, să le urmărim momentele de ardere
artistică suntem cu adevărat binecuvântați. Iată de ce i-am mulțumit din suflet lui
Horațiu Mălăele pentru că a venit în mijlocul devenilor și în lumea cărților. A
cărților pe care și el le creează, dovadă fiind volumele cu care s-a prezentat la
Salonul Hunedorean al Cărții. Fiecare carte este o veritabilă bijuterie: scrise cu har
și cu sinceritate, ele vor merge la inimile cititorilor. Cei care cunosc creația literară
a lui Horațiu Mălăele s-au bucurat să-l reîntâlnească, cei care îl vor citi pentru
prima dată vor avea bucuria și extraordinara surpriză de a descoperi în îndrăgitul
actor Horațiu Mălăele un scriitor de mare talent, un desenator inspirat, cu umor și
spirit fin de observație care, printr-o singură trăsătură de condei creează o lume.
Artă plastică, Teatru, Carte, Cinema sunt cei patru piloni pe care artistul își
întemeiază, cu măiestrie, înzestrarea artistică și am fost fericiți că am avut prilejul
să ne împărtășim din roadele creației sale complexe.
Horațiu Mălăele merită din plin aplauzele noastre pornite din suflet.
La sfârșitul întâlnirii, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara -
Deva i-a oferit artistului Horațiu Mălăele o diplomă de excelență „pentru
remarcabila sa prezență în viața teatrală, cinematografică, literară și a artelor
grafice din România”.
Cu deosebită considerație,
Manager,
Ioan Sebastian Bara
Comments