top of page

Un virusolog chinez, care a fugit din China, acuzații explozive: SARS-CoV-2 a fost produs de armată

Virusologul chinez Li-Meng Yan, care a fugit în SUA în aprilie, a dat noi detalii despre originea SARS-CoV-2, insistând că acesta a fost creat în laboratorul din Wuhan, oraşul în care a fost raportat primul focar de COVID-19.


Li-Meng Yan, care a lucrat la Universitatea de Sănătate Publică din Hong Kong, a afirmat, la Fox News, că „virusul a venit de la un laborator din Wuhan şi a fost produs de armată pe baza virusurilor modificate de lilieci şi apoi s-a răspândit după ce a fost modificat”.


Cercetătoarea spune că a început să studieze virusul în decembrie în Hong Kong şi a fost în contact cu alţi virologi: „În decembrie 2019, am fost recrutată în secret de către supraveghetorul meu, virologul Leo Poon, care lucrează cu OMS pentru această cercetare secretă despre pneumonia apărută în Wuhan. În curând, munca mea a implicat doctori chinezi, cercetători, de asemenea civili care colectează informaţii, totul combinat cu cunoştinţele mele. În cele din urmă, am descoperit că acest virus provine dintr-un laborator”, a precizat Yan.

După acuzaţiile lui Li-Meng Yan, universitatea din Hong Kong, unde a lucrat, a dat publicității o declaraţie prin care informează că virologul nu mai este membru al echipei, potrivit Telekomsport.


Teoria că noul coronavirus ar fi fost scăpat dintr-un laborator din Wuhan a apărut în spațiul public încă de la izbucnirea pandemiei. Joe Biden a cerut agenţiilor de informaţii să lanseze o anchetă pentru a stabili dacă noul coronavirus a fost creat de om.

Opoziţia Beijingului faţă de continuarea anchetei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) cu privire la originea pandemiei de COVID-19 este ‘iresponsabilă’ şi ‘periculoasă’, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, transmite AFP.

‘Nu este momentul să se facă obstrucţii’, a afirmat Jen Psaki.


China a respins joi planul OMS de a continua ancheta privind originea pandemiei, după ce săptămâna trecută directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a propus inspecţii la o serie de laboratoare din regiunile chineze unde au fost identificate primele cazuri.

Viceministrul chinez al sănătăţii, Zeng Yixin, s-a declarat “extrem de surprins” de această propunere, evocând “o lipsă de respect faţă de bunul simţ şi o aroganţă faţă de ştiinţă”.

sursa: Stiripesurse.ro



145 afișări0 comentarii

Comentários


bottom of page