Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu”Hunedoara - Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu colegiile și liceele devene, întâmpină ziua de 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române, cu bucurie, cu emoție, cu mândrie.
Aniversarea Unirii Principatelor Române, la 24 ianuarie, aduce de fiecare dată bucurie în inimile noastre pentru că este una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale noastre. Anul acesta se împlinesc 165 de ani de la Mica Unire, cum este numit evenimentul care a premers Marea Unire de la 1918. Unirea tuturor românilor într-un unic stat a fost visul a zeci de generații de cărturari, oameni politici, dar și a fiecărui român în parte.
Ion Heliade-Rădulescu a lăsat cuvinte emoționante despre acest vis de unire: „Unirea Principatelor a fost visul de aur al junețelor mele, ocupația cea mai serioasă a anilor mei de victorie și va fi ultimul suspin al meu cu care mă voi despărți de voi”. Cuvinte care ne umplu de emoție și ne impresionează prin patriotismul lor adevărat.
Pe agenda Bibliotecii Județene a fost înscrisă întotdeauna sărbătorirea zilei de 24 ianuarie prin activități speciale dedicate unui public larg, de toate vârstele.
Cu deosebită plăcere i-am invitat, și în acest an, alături de noi pe toți cei care au dorit să-și arate bucuria de a serba așa cum se cuvine acest memorabil eveniment istoric, moment de cotitură în istoria românilor: unirea Moldovei cu Țara Românească. Este o zi dragă nouă tuturor, este ziua în care Hora Unirii a însuflețit mii de piepturi de moldoveni și munteni, de români trăitori înprovinciile noastre istorice. Mica Unire, cum mai este numită, a devenit una dintre cele mai iubite sărbători ale românilor. Acest eveniment memorabil din istoria noastră a putut fi marcat așa cum se cuvine, așa cum merită marii noștri patrioți care au făcut posibilă unirea Moldovei cu Țara Românească.
Sub faldurile tricolorului românesc și în acordurile Horei Unirii, am încercat să reînviem atmosfera de entuziasm și bucurie din 24 ianuarie 1859, când cele două principate române s-au unit sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuza, bărbatul de stat, patriotul adevărat și apropiat de popor, despre care Nicolae Iorga a spus că „ ... a rămas pentru poporul nostru nu idolul de o clipă, ci neuitatul părinte și binefăcător”. Amintirea acestui domnitor român este păstrată cu sfințenie și recunoștință în inimile românilor, ca o efigie luminoasă și model de adevărat conducător de țară.
Aici, la Deva, Mica Unire dobândește o încărcătură sufletească mai mare deoarece într-o clădire din oraș a găsit popas de o noapte, în februarie 1866, Domnul Alexandru Ioan Cuza, însoțit de Elena Doamna, în drumul lui spre exilul impus pentru totdeauna, „departe de pământul pe care nu va avea îngăduința a-l mai vedea vreodată”. Sunt cuvinte amare și emoționante scrise pe placa așezată pe clădirea ce adăpostea Hanul Mare, actuala clădire a Casei Județene de Asigurări de Sănătate Hunedoara. Pe frontispiciul ei, o delegație formată din Costel Avram, administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, Ion Bădin, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Doinița Maria Bălănesc, consilier județean, Ioan Ștaier, consilier județean, prof. dr. Liviu Lazăr, Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Luminița Mariana Benea, directoarea Liceului Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, Sorin Marin Demeter, directorul Colegiului Tehnic „Transilvania” Deva, Adrian Cristian Liga, directorul Liceului cu Program Sportiv „Cetate” Deva, Louise Gabriel Tripa, directorul Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, Ciprian Nicolae Roman, managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, Radu Barb, directorul general al Direcției Generale de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara, scriitorii Dumitru Tâlvescu, Aurelian Sârbu, Dumitru Dumitrescu, elevi de la Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva care au purtat steaguri tricolore, profesori și elevi de la instituțiile de învățământ din Deva, a depus o jerbă de flori.
A fost un gest de recunoștință și respect față de Domnul Alexandru Ioan Cuza, cel care a avut aceste memorabile cuvinte despre unirea românilor: „Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru și să ne permită a da țării organizarea ce o aștepta de atât de mult timp.”
A urmat un moment plin de emoție, de bucurie și entuziasm: tinerii purtători de drapele tricolore au intrat în curtea bibliotecii unde au fost așteptați de bibliotecari, cititori, tineri și vârstnici care s-au prins într-o însuflețitoare Horă a Unirii. Acordurile acestui minunat cântec patriotic au răsunat zeci de minute, spre bucuria participanților.
La Sala de Lectură a bibliotecii județene și la Secția de Împrumut Carte pentru Copii a avut loc o evocare a evenimentelor petrecute în luna ianuarie 1859 și a marilor personalități care au contribuit la înfăptuirea Unirii Principatelor Române: Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Barbu Catargiu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliacetc. Alături de noi au fost prezenți elevi de la Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva, Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva și Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva.
Unirea de la 24 ianuarie 1859 a însemnat primul pas spre nașterea României moderne, acel pas înainte care deschidea țării largi perspective în evoluția socială, economică, politică și culturală. Domnia lui Cuza a reprezentat în esență un șir de reforme introduse în ritm accelerat într-un răstimp scurt al istoriei, în scopul de a racorda țara și oamenii ei la cerințele Europei de atunci.
La finalul prezentării, elevii au fost antrenați să răspundă la un set de întrebări despre evenimentele evocate, răspunsurile corecte fiind recompensate cu premii constând în diplome și cărți oferite de biblioteca județeană.
Totodată, a fost organizată o expoziție tematică, biblioteca a scos din rafturile sale documentele și materialele care fac referire la aceste zile de sărbătoare, invitând cititorii să le consulte.
Prin toate aceste momente am dorit să facem cunoscut faptul că Unirea Principatelor Române este un eveniment de răscruce al istoriei românilor și ea trebuie să fie cunoscută de către toți cei care se simt ai acestui pământ și, mai ales, de către tineri. Ori de câte ori auzim „hora noastră cea frățească”, să trimitem un gând de cald omagiu făuritorilor Unirii de la 24 ianuarie 1859 și Domnului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, cel care a spus, cu atâta mândrie și dragoste de neam, că „poporul român trăiește de acum înainte propria sa viață: el este român și nimic altceva decât român.”
Cu deosebită considerație,
Manager,
Ioan Sebastian Bara
Komentarze