top of page

Viorel Sălan: STABILITATEA POLITICĂ A GUVERNĂRII ADUCE STABILITATE ÎN ECONOMIE


Rezultatele Guvernului Ciolacu sunt cu certitudine bune pentru România.

Datele oficiale demonstrează că viziunea propusă românilor de către premierul Marcel Ciolacu la preluarea mandatului a fost una corectă. Investițiile cresc economia și, în mod special, investițiile în infrastructura mare reprezintă soluția pentru reducerea decalajelor în zonele mai puțin dezvoltate.


În paralel, așa cum Partidul Social Democrat a promis, principalul obiectiv al guvernării a fost creșterea puterii de cumpărare, mai ales pentru cei cu venituri reduse.

Concret, în primul rând rata anuală a inflației a scăzut la 6,6% în martie, de la 7,2% în februarie. Apoi, Produsul Intern Brut al României a ajuns în 2023 la cel mai mare nivel din istoria țării, peste 1600 miliarde lei. Și, poate cel mai important, numărul românilor aflați în sărăcie extremă a scăzut.


Cum s-a ajuns la aceste rezultate? Prin coerența măsurilor economice și prin stabilitatea politică a guvernării.

În același timp, s-a acționat la mobilizarea resurselor țării pentru investiții. Și scopul a fost atins. Investițiile se situează la un nivel fără precedent pentru ultimii 5 ani.

Investițiile în infrastructură constituie, în prezent, „locomotiva” dezvoltării României. Ea sprijină, în același timp, atât sectorul construcțiilor, cât și activitatea producătorilor români de materii prime și materiale.


În 2023, valoarea investițiilor publice a fost de 101 miliarde de lei. Suma trece de 20 de miliarde de euro. Partidul Social Democrat respectă astfel angajamentele din programul de guvernare de a face din investiții un motor esențial al creșterii economice.

Pentru 2024, investițiile publice prognozate vor fi mai mari cu 20% decât anul trecut. În context, sunt prevăzute peste 120 de miliarde de lei de la bugetul național și din fonduri europene. Suma reprezintă echivalentul a 7,2% din PIB. România se apropie astfel de ținta de 10% din PIB, anunțată de premierul Ciolacu încă din mai 2023.

Trebuie spus că, la jumătatea lunii februarie, contractele finanţate prin PNRR erau semnate în proporţie de 100%. Lucrările sunt deja în faza de execuție pentru toate aceste contracte. Valoarea totală a celor 18 contracte este de 27,7 miliarde de lei, fără TVA. Suma acoperă un total de 412 km de autostradă.


În 2023, conform CNAIR, bugetul de 12,7 miliarde lei, a fost utilizat în totalitate pentru modernizarea şi întreţinerea infrastructurii rutiere. Absorbţia fondurilor europene pentru construcţia de noi obiective a ajuns la 114,64%.

Iar pentru acest an sunt îndeplinite toate premisele ca dezvoltarea economică a României să continue neîntrerupt.

Guvernul a aprobat deja și alte proiecte majore. Va fi modernizat coridorul feroviar Craiova-Turnu Severin-Caransebeș, în valoare de 20 de miliarde de lei. Vor fi investite 9 miliarde de lei pe zona rutieră și va fi continuată Autostrada 7 în Moldova pe segmentul Pașcani-Suceava.


Infrastructura este un domeniu de importanţă strategică pentru România, iar situația geopolitică din Regiunea Mării Negre impune această direcție de dezvoltare.

Fară îndoială, suntem pe drumul cel bun. Economia noastră a crescut de două ori și jumătate ca valoare în ultimul deceniu. Din păcate însă, chiar dacă nivelul Produsului Intern Brut este la cel mai înalt nivel din istoria României, românii nu beneficiază încă în viața lor de acest salt spectaculos. Când vine vorba despre venit PIB pe cap de locuitor, cel mai folosit indicator pentru nivelul de trai dintr-o ţară, România rămâne pe penultimul loc în ierarhia Uniunii Europene.

Tocmai pentru a rezolva aceasta situație, Guvernul Ciolacu insistă să introducă salariul minim european de la 1 iulie 2024 și promovează consecvent noua lege a pensiilor care va aduce de asemenea o majorare a veniturilor pensionarilor și va elimina inechitățile apărute până acum.

Economia nu poate fi o sursă de profit doar pentru o categorie restrânsă și discrepanțele generate de maximizarea cu orice preț a profitului trebuiesc atenuate cu discernământ politic.


VIOREL SALAN

Deputat PSD Hunedoara




12 afișări0 comentarii

Commentaires


bottom of page