top of page

Laura Sîrbu, fostul secretar general al Primăriei Deva a scăpat de arestul la domiciliu

Încetul cu încetul, cei judecați în dosarul denumit „Mită la primărie”, Laura Sârbu (foto), Hadrian Sârbu și Adrian Bodrean, scapă de măsurile impuse de anchetatori. Astfel, dacă Hadrian Sârbu și Adrian Bodrean au primit deja de ceva timp măsura con­trolului judiciar, iată că și fostul secretar general al municipiului Deva, Laura Sârbu, a scăpat de arestul la do­miciliu, fiind nevoită să se supună și ea controlului judiciar.


Iată soluția Tribunalului Hunedoara: „În baza art.208 C.proc.pen. raportat la art.362 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Sârbu Hadrian, măsură pe care o menţine.În baza art.208 C.proc.pen. raportat la art.362 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă faţă de in­cul­patul Bodrean Adrian-Mihai, măsură pe care o menţine.În baza art. 208, 362 C.proc.pen. raportat la art. 242 al.2 C.proc.pen. şi art. 214-215/1 C.proc.pen. în­locuieşte măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpata Sârbu Laura cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 215 al. 1 C.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; b) să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schim­ba­rea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată. În baza art. 215 al. 2 lit. a), d) şi e) C. proc. pen., pe timpul con­tro­lului judiciar, inculpata trebuie să respecte următoarele obligaţii: – să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu în­cu­viin­ţarea prealabilă a instanţei; – să nu comunice cu martorii: Igna Cristina, Putuca Dorin Claudiu, Mititelu Adrian Nicolae, Stoica Claudia Maria, Toader Marius Aurel, Felea Diana – Maria, Oancea Nicolae Florin, Plotogea Anișoara, Ţiplea Iuliana; Sicoe Raveca, Avram Marioara, direct sau indirect, pe nici o cale. – să nu exercite profesia, me­seria sau să nu desfăşoare activitatea în exer­citarea căreia se presupune că a să­vâr­şit faptele. În baza art. 215 al. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Desemnează cu supravegherea respectării de către in­culpata Sârbu Laura a obligaţiilor care îi revin, pe durata controlului judiciar, I.P.J. Hunedoara – Serviciul de Investigaţii Cri­minale – Biroul Supravegheri Judiciare. Res­pinge cererile de revocare a măsurilor pre­ventive formulate de inculpaţi”.


Ce spune rechizitoriu

Acuzată de trafic de influenţă Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada 2020 – 2021, Laura Sârbu, beneficiind de ajutorul soţului ei Hadrian Sârbu, funcţionar în ca­drul Primăriei municipiului Deva şi a ad­mi­nistratorului de fapt al SC Smart Drumcons SRL, şi de ajutorul lui Adrian Mihai Bodrean, la rândul său funcţionar în cadrul Primăriei municipiului Deva, ar fi primit de la un om de afaceri suma de 40.000 lei, pentru a-şi trafica influenţa pe care a pretins că o are asupra funcţionarilor din cadrul Primăriei municipiului Deva. „Banii respectivi ar fi fost pretinşi şi primiţi pentru traficarea influenţei astfel încât societatea omului de afaceri să primească un contract cu primăria muni­cipiului Deva, având ca obiect efectuarea unor reparaţii curente la Adăpostul de ur­genţă pe timp de noapte (aflat în subor­dinea Direcţiei de asistenţă socială Deva)”, se arată în rechizitoriu. În aceeaşi perioadă, Laura Sârbu ar fi pretins, beneficiind de ajutorul soţului ei, de la acelaşi om de afa­ceri, suma de 7.000 euro, pentru a-şi trafica pretinsa influenţă asupra funcţionarilor din cadrul Primăriei municipiului Deva, astfel încât să îi asigure omului de afaceri ob­ţi­ne­rea documentaţiei necesare construirii unei hale de producţie. Cei trei au fost trimişi în judecată la Tribunalul Hunedoara. „Facem pre­cizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de pro­cedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, in­forma anul trecut DNA Alba Iulia.




Sursa : mesagerulhunedorean.ro

1.408 afișări
bottom of page